Scris de
Ioana Echim
Desi cainii sunt niste companioni minunati, ei necesita si un nivel crescut de responsabilitate pe care nu toata lumea poate sa si-l asume. In general, goldenii cer oamenilor multa atentie si afectiune. Unii isi doresc sa traiasca alaturi de oameni chiar mai mult decat in preajma altor caini. Tinandu-i in permanenta legati in curte sau inchisi toata ziua in apartament, pot aparea diferite tulburari de comportament.
Daca vrei sa achizitionezi un Golden Retriever, mediteaza asupra urmatoarelor responsabilitati:
-
Vei cerceta bine si vei cumpara puiul de la un crescator serios;
- Vei investi banii si timpul necesare achizitionarii si cresterii lui;
- Vei studia psihologia si comporamentul canin pentru a-ti educa goldenul;
- Ii vei oferi atentia necesara si exercitii zilnice;
- Vei cheltuii banii necesari pentru ingrijirea si sanatatea goldenului;
- Vei accepta jocurile si entuziasmul specific unui golden tanar ce pot dura pana la 3 ani
- Iti vei asuma toata responsabilitatea asupra cainelui si nevoilor lui pentru urmatorii 10-15 ani.
- Intotdeauna vei tine goldenul in siguranta;
- Vei apela intotdeauna la crescator atunci cand intalnesti dificultati
- Vei tine goldenului alaturi de tine indiferent de schimbarile ce pot aparea in viata: un bebelus, mutarea, schimbarea serviciului, s.a.
Golden Retriever-ul are o infatisare minunata si este un companion minunat.Se poate adapta destul de usor la viata la apartament dar ar fi mult mai fericit daca ar avea o casa si o gradina la dispozitie. Fiind un caine de vanatoare, are multa energie iar plimbatul lui zilnic este o necesitate. Goldenul este in primul si in primul rand un aportor. El va face tot efortul pentru a va aduce tot ce misca.
Nu de putine ori, Golden Retriever-ul sufera din cauza anxietatii. Deoarece goldenii sunt niste caini prietenosi si devotati, se intristeaza enorm daca "oamenii lor" sunt nevoiti sa-i abandoneze, din cauza unor probleme financiare, familiale, etc. chiar si atunci cand in viitorul camin li se ofera cele mai bune conditii. Daca-ti cumperi un golden, nu trebuie sa-l parasesti, gasindu-i o alta familie caci va fi un dezastru pentru el. Gandeste-te de doua ori inainte de a-ti achizitiona unul!
Sportul preferat al goldenilor este aportul obiectelor din apa. Daca locuiesti langa mare, un rau sau un lac, nu ezita sa mergi cu el "la apa" cat mai des. Inotatul este atat o distractie cat si o modalitate de "a se mentine in forma".
Goldenii nu sunt caini pentru paza si protectie. NU incerca sa dresazii un golden sa apere casa. Un retriever nu va intelege ce ii ceri si va avea mari probleme de comportament in viitor. Chiar si daca vei reusi sa starnesti agresivitatea goldenului, aceasta nu e de dorit! Goldenii sunt capabili sa latre atunci cand simt un intrus dar nu vor ataca! Un golden agresiv este eliminat de la reproductie de catre crescatori.
Golden Retriever-ul este o rasa multilaterala. Un golden poate face fata oricarui sport, de la vanatoare pana la agility.
Pentru a mentine blana curata, Golden Retriever-ul trebuie periat si pieptanat regulat, si ocazional trimat. Este o rasa ce lasa mult par. Acesta se ia foarte usor pe maini cand goldenul e mangaiat, se lipeste de haine, intra in captusala si in canapea.
Toate rasele de retrieveri pot avea probleme la nivelul oaselor si ochilor. Din cauza inmultitorilor (asa numiti puppymilleri) numarul cazurilor de displazie de sold la Golden Retrieveri a crescut enorm.
Rasa s-a impartit in mai multe categorii, in functie de utilitate. Pnetru munca si vanatoare, sunt preferate exemplarele mai suple si mai scunde, cu blana scurta si inchisa la culoare. Goldenii prezentati in ringul expozitiilor de frumusete, au o blana bogata si sunt mai masivi.
Inainte de a cumpara un pui de Golden Retriever trebuie sa raspunzi afirmativ la intrebarile de mai jos:
- Te-ai ducumentat asupra istoriei si standarului rasei Golden Retriever?
- Le cunosti foarte bine temperamentul? se potriveste cu stilul tau de viata?
- Ai creat conditii optime pentru puiul de caine?
- Consideri ca ai destui bani si timp pentru a merge cu goldenul la farmacia veterinara si pentru a-i face toate testele necesare?
- Crezi ca ai destul timp si rabdare pentru a socializa cainele? In primele lui saptamani in noua familie e bine sa fie in permanenta supravegheat si socializat cu lumea din jur.
- Ai cumparat carti si te-ai documentat in privinta dresajului puiului?
- In cazul in care goldenul ramane singur acasa cateva ore pe zi, esti pregatit sa-l educi sa-si petreaca acest timp fara a latra si a face zgomot?