Cu mult timp în urma, Terrierii din Scotia au fost remarcati, crescuti si selectionati pentru calitatile lor de aprigi dusmani ai daunatorilor.
Primul document de care ne putem "agata" dateaza din secolul al XVI-lea: în Istoria Scotiei, un anume John Leslez povestea despre "un câine mic si scurt în picioare, care, strecurându-se în vizuinile subterane, vâneaza vulpile, bursucii si pisicile salbatice." Începând de prin secolul al XVI-lea, stramosii acestor rase erau cunoscuti drept earth dogge, cu alte cuvinte câini care lucreaza sub pamânt, în vizuina, si erau foarte apreciati de nobilii vânatori. Acesti catei trebuia sa munceasca din greu pentru a-si câstiga pâinea si aveau conditii de viata aspre, supravietuind cei mai bine adaptati. De exemplu, se spune ca aptitudinile "juniorilor" Terrieri scotieni erau verificate, pentru a fi pastrati doar cei mai eficienti. Frecvent, testul consta în a arunca tânarul Terrier într-un butoi unde se afla si un bursuc. Câinele care reusea macar sa-si raneasca adversarul era integrat în haita. Când câinele nu supravietuia testului, stapânul nu se necajea prea tare. Drept rezultat s-au selectionat niste micuti rezistenti si îndesati, incredibil de "fortosi" pentru talia lor, cu trup musculos sustinut de picioare scurte si solide, având piept adânc si voluminos, cu maxilare extraordinar de puternice si dinti foarte mari.
West Highland White Terrier, dupa cum ne indica si numele îsi are originile în West Highland, adica în regiunile înalte din vestul Scotiei.
Cairnul este considerat cel mai apropiat stramos al West Highland White Terrierului. De fapt, în cuiburile de Cairn se nasteau frecvent pui albi, dar, de cele mai multe ori, acestia erau sacrificati la nastere. Cu toate acestea, în diferite regiuni din vestul Scotiei, unii vânatori si crescatori nu împartaseau ideea preconceputa ca Terrierii albi trebuie suprimati. În opinia generala, familia colonelului Edward Donald Malcolm din Poltalloch (tinutul Argyllshire, Scotia) este considerata initiatoarea selectiei Terrierilor scotieni de culoare alba. Dupa cum spunea colonelul Malcolm, tatal si bunicul sau cresteau Terrieri scotieni, înca din secolul al XVIII-lea, fara sa "vitregeasca" exemplarele albe.
Legenda spune ca, la o vânatoare, un câine roscat al colonelului a fost confundat cu o vulpe ori cu un bursuc si, din greseala, a fost împuscat. De atunci Malcolm s-a decis sa nu mai creasca decât Terrieri de culoare alba, care pot fi identificati fara dubiu. Astfel, de prin 1870, colonelul a început sa produca prima linie de Westie "modern". Colonelul a propus si denumirea oficiala de West Highland White Terrier, care a fost recunoscuta de Kennel Club în 1906.
La începutul anilor 1980, popularitatea lui a explodat si degeaba încearca unii sa avanseze ideea ca aceasta s-ar fi datorat spoturilor publicitare în care au aparut mutritele unor westie. Westie-mania s-a lansat în Anglia si a cuprins întreaga Europa de vest cu o viteza nemaiîntâlnita, Westie ramânând si azi printre marii favoriti ai publicului.
Evident, în tot acest timp ei s-au strecurat încet, încet, sub pielea noastra, astfel încât, de mai bine de un secol, au ajuns sa fie câini de companie. Ce-i drept, niste companioni plini de personalitate, care nu si-au pierdut aptitudinile de vânatori.
Daca este sa îi caracterizam, gasim o avalansa de calitati: rustici, rezistenti, caci altfel n-ar fi fost buni vânatori, în Scotia lor natala, veseli, activi, afectuosi si jucausi. Chiar daca sunt si un pic independenti si obraznici (precum orice Terrier), sunt foarte inteligenti si pot fi usor dresati.
În ciuda taliei de pitici, comportamentul si multe dintre reactiile lor sunt caracteristice câinilor de talie mare, motiv pentru care sunt si buni gardieni, anuntând aparitia oricarui intrus.
Sunt plini de viata, entuziasti, întotdeauna gata de joaca, ceea ce face din Terrierii scotieni tovarasi ideali pentru copii. Alaturi de un Westie, este imposibil sa va plictisiti. Acesti companioni perfecti si rafinati va vor însenina viata cu veselia si dragostea lor.
Primul document de care ne putem "agata" dateaza din secolul al XVI-lea: în Istoria Scotiei, un anume John Leslez povestea despre "un câine mic si scurt în picioare, care, strecurându-se în vizuinile subterane, vâneaza vulpile, bursucii si pisicile salbatice." Începând de prin secolul al XVI-lea, stramosii acestor rase erau cunoscuti drept earth dogge, cu alte cuvinte câini care lucreaza sub pamânt, în vizuina, si erau foarte apreciati de nobilii vânatori. Acesti catei trebuia sa munceasca din greu pentru a-si câstiga pâinea si aveau conditii de viata aspre, supravietuind cei mai bine adaptati. De exemplu, se spune ca aptitudinile "juniorilor" Terrieri scotieni erau verificate, pentru a fi pastrati doar cei mai eficienti. Frecvent, testul consta în a arunca tânarul Terrier într-un butoi unde se afla si un bursuc. Câinele care reusea macar sa-si raneasca adversarul era integrat în haita. Când câinele nu supravietuia testului, stapânul nu se necajea prea tare. Drept rezultat s-au selectionat niste micuti rezistenti si îndesati, incredibil de "fortosi" pentru talia lor, cu trup musculos sustinut de picioare scurte si solide, având piept adânc si voluminos, cu maxilare extraordinar de puternice si dinti foarte mari.
West Highland White Terrier, dupa cum ne indica si numele îsi are originile în West Highland, adica în regiunile înalte din vestul Scotiei.
Cairnul este considerat cel mai apropiat stramos al West Highland White Terrierului. De fapt, în cuiburile de Cairn se nasteau frecvent pui albi, dar, de cele mai multe ori, acestia erau sacrificati la nastere. Cu toate acestea, în diferite regiuni din vestul Scotiei, unii vânatori si crescatori nu împartaseau ideea preconceputa ca Terrierii albi trebuie suprimati. În opinia generala, familia colonelului Edward Donald Malcolm din Poltalloch (tinutul Argyllshire, Scotia) este considerata initiatoarea selectiei Terrierilor scotieni de culoare alba. Dupa cum spunea colonelul Malcolm, tatal si bunicul sau cresteau Terrieri scotieni, înca din secolul al XVIII-lea, fara sa "vitregeasca" exemplarele albe.
Legenda spune ca, la o vânatoare, un câine roscat al colonelului a fost confundat cu o vulpe ori cu un bursuc si, din greseala, a fost împuscat. De atunci Malcolm s-a decis sa nu mai creasca decât Terrieri de culoare alba, care pot fi identificati fara dubiu. Astfel, de prin 1870, colonelul a început sa produca prima linie de Westie "modern". Colonelul a propus si denumirea oficiala de West Highland White Terrier, care a fost recunoscuta de Kennel Club în 1906.
La începutul anilor 1980, popularitatea lui a explodat si degeaba încearca unii sa avanseze ideea ca aceasta s-ar fi datorat spoturilor publicitare în care au aparut mutritele unor westie. Westie-mania s-a lansat în Anglia si a cuprins întreaga Europa de vest cu o viteza nemaiîntâlnita, Westie ramânând si azi printre marii favoriti ai publicului.
Evident, în tot acest timp ei s-au strecurat încet, încet, sub pielea noastra, astfel încât, de mai bine de un secol, au ajuns sa fie câini de companie. Ce-i drept, niste companioni plini de personalitate, care nu si-au pierdut aptitudinile de vânatori.
Daca este sa îi caracterizam, gasim o avalansa de calitati: rustici, rezistenti, caci altfel n-ar fi fost buni vânatori, în Scotia lor natala, veseli, activi, afectuosi si jucausi. Chiar daca sunt si un pic independenti si obraznici (precum orice Terrier), sunt foarte inteligenti si pot fi usor dresati.
În ciuda taliei de pitici, comportamentul si multe dintre reactiile lor sunt caracteristice câinilor de talie mare, motiv pentru care sunt si buni gardieni, anuntând aparitia oricarui intrus.
Sunt plini de viata, entuziasti, întotdeauna gata de joaca, ceea ce face din Terrierii scotieni tovarasi ideali pentru copii. Alaturi de un Westie, este imposibil sa va plictisiti. Acesti companioni perfecti si rafinati va vor însenina viata cu veselia si dragostea lor.
Colonelul Malcom alaturi de cainii sai
